Dragonii sunt creaturi legendare întâlnite în folclorul global. Dragonii occidentali sunt adesea înaripați, scuipă foc și au coarne, în timp ce dragonii orientali sunt fără aripi, asemeni șerpilor și inteligenți. În diferite culturi, dragonii combină de obicei trăsături de reptile, mamifere și păsări.
Cuvântul „dragon” a intrat în limba engleză în secolul al XIII-lea din franceza veche „dragon”, latinescul „draco” și grecescul „drakon”, care înseamnă „șarpe”. Rădăcina greacă provine probabil din „derkomai” („a vedea”), referindu-se la ochii mereu atenți ai unui șarpe.
Creaturile draconice apar în aproape toate culturile, adesea asemănându-se cu niște șerpi gigantici. Miturile timpurii din Orientul Apropiat și din tradițiile indo-europene înfățișează anumiți zei ai furtunii care ucideau șerpi. Originea miturilor despre dragoni este dezbătută de istorici.
Antropologul David E. Jones sugerează că dragonii provin dintr-o frică de prădători moștenită precum șerpii, pisicile sălbatice și păsările de pradă. Adrienne Mayor propune că descoperirile fosile au inspirat legendele despre dragoni, în special în zone bogate în fosile, precum China și India. Robert Blust leagă miturile despre dragoni de încercările pre-științifice de a explica evenimente naturale precum ploaia și seceta, în special simbolismul curcubeelor.
În mitologia egipteană, Apep (Apophis) este un șarpe gigantic al lumii subterane care luptă cu zeul soarelui Ra. Furtunile, cutremurele și eclipsele au fost legate de acțiunile sale. Alte ființe inspirate din șerpi includ Nehebkau, un gardian colosal al lumii subterane, și Denwen, un șarpe de foc învins de un faraon. Ouroboros, un șarpe care își mănâncă coada, simboliza eternitatea și a influențat ulterior tradițiile gnostice și alchimice.
Dragonii zeilor și ai împăraților: între haos și armonie
În mitologia mesopotamiană, creaturile draconice precum musḫussu (o fiară cu corp de șarpe care avea trăsături de leu și pasăre) slujeau zeilor precum Marduk și Ashur. Textele antice descriu atât dragoni binevoitori, cât și răuvoitori. Tiamat, zeița haosului, este uneori înfățișată ca o ființă asemănătoare unui dragon, deși forma ei rămâne dezbătută.
Dragonul chinezesc este o creatură puternică și venerată în mitologia chineză care simbolizează norocul, autoritatea imperială, ploaia și echilibrul cosmic. Spre deosebire de dragonii malefici din tradițiile occidentale, dragonii chinezi sunt binevoitori și înțelepți. Sunt asociați cu Împăratul (numai el putea afișa dragoni pe bunurile sale) și se credea că pot controla ploaia și vremea. Multe legende îi înfățișează pe dragoni ca ființe divine, tovarăși ai zeilor sau strămoși ai conducătorilor.
Practicile culturale precum dansurile dragonilor și cursele cu bărci-dragon sunt înrădăcinate în ritualuri antice de ploaie și fertilitate. De-a lungul timpului, dragonul a devenit un simbol național, influențând arta, folclorul și identitatea în Asia de Est. Astăzi, mulți chinezi se consideră cu mândrie „descendenți ai dragonului”.
Miturile japoneze despre dragoni îmbină folclorul nativ cu influențe chinezești. De obicei reprezentați ca niște zeități ale apei în formă de șarpe, fără aripi, dragonii japonezi sunt asociați cu ploaia, râurile și mările. Apar în legendele care implică eroi samurai, cum ar fi Minamoto no Mitsunaka care ucide cu ajutor divin un șarpe.
În budismul japonez, dragonii sunt îmblânziți conform legii budiste și servesc adesea drept mijloace de transport pentru zeități precum Benten și Kwannon. Unele personaje mitice, precum Bomo și Handaka, călăresc sau invocă dragoni.
Forme și semnificații ale dragonilor în mitologia globală
Creaturi precum shachihoko și fun combină trăsături de dragon cu caracteristici de pește sau pasăre. În provincia Yamashiro, se spunea că un dragon alb se transformă într-o pasăre, semnalând foametea. În timpul secetelor, sătenii creau efigii de dragoni pentru ca să invoce ploaia.
În mitologia greacă antică, cuvântul drakon se referea la șerpi giganți, adesea supranaturali. Acești dragoni apar în diverse mituri. Dragonii greci puteau fi dușmani mortali sau gardieni ai comorilor.
Mai târziu, autori precum Herodot au descris „șerpi înaripați” în Arabia și Libia, în timp ce texte creștine precum Apocalipsa îl înfățișează pe Satana ca pe un Mare Dragon Roșu cu mai multe capete. Filosofi precum Filostrat și Elian au adăugat povești despre dragoni enormi în India și Etiopia. Până în secolul al IV-lea, dragonii erau considerați pe scară largă drept gardieni ai comorilor.
Dragonul occidental modern a evoluat în Europa medievală, combinând șerpii greco-romani, referințe biblice și folclorul local. Dragonii erau adesea văzuți ca monștri lacomi, care scuipă foc, trăind în peșteri sau râuri și erau asociați cu Satana.
Evoluția simbolismului dragonului: De la mit medieval la literatură modernă
Printre legendele cheie se numără: Profeția lui Merlin, În Historia Regum Britanniae, doi dragoni (roșu și alb) se luptă sub turnul lui Vortigern, simbolizând lupta dintre Țara Galilor și Anglia; Sfânta Margareta: Înfruntă un dragon în timpul martiriului său și îl învinge cu semnul crucii; Sfântul Gheorghe și Dragonul: Gheorghe ucide un dragon în Libia, salvând o prințesă și convertind un oraș la creștinism. Acești dragoni reflectau temerile medievale, simbolismul creștin și fascinația pentru monștri.
Literatura modernă, în special literatura fantastică, prezintă frecvent dragoni. Deși criticii din secolul al XVIII-lea, precum Diderot, au remarcat deja că dragonii erau utilizați în exces, aceștia au rămas figuri emblematice în ficțiune. Exemple notabile includ: Jabberwock (Prin oglindă, 1871) de Lewis Carroll: un dragon fantastic; Smaug în Hobbitul de J.R.R. Tolkien: un arhetip clasic, lacom al dragonului.
Dragonii simbolizează adesea masculinitatea și eroismul, dar portretizările mai noi îi înfățișează și ca aliați. Dragonii au rămas esențiali în literatura fantastică, mai puțin frecvenți în cea științifico-fantastică și o parte importantă a jocurilor precum Dungeons & Dragons.
Foto: Ilustrație din secolul al XV-lea a bătăliei Dragonilor i din Istoria Regilor Marii Britanii a lui Geoffrey de Monmouth.
CITEȘTE ȘI:
Îngerii în cultura europenilor
Cum era agricultura în Europa medievală
